Mi se pare extraordinar de greu sa ajungi calm si fericit si impacat cu tine, fara sa fii nesimtit, egoist si egocentric, mai ales daca o viata intreaga ai fost asa, indiferent cati ani numara viata aia. E clar ca nu te poti schimba peste noapte si mi se pare aproape imposibil sa te schimbi fiind inconjurat de oameni mult prea bine inradacinati in uman, intr-o realitate superficiala si materialista. E ca si cum ai vrea sa te lasi de fumat si de baut stand toata ziua si toata noaptea intr-un bar. Cred ca de asta imi doream eu sa ajung cu vaca in templu undeva prin India, ca sa imi dau un restart mic. E drept ca as fi putut face asta si la o manastire pe vreun varf de Carpat, dar am simtit eu ca trebuie in India.
Daca nu te rupi de tot, daca nu iti faci curat in ganduri, valori si principii, altfel cum sa ajungi la o stare perpetua sau macar predominanta de calm?!
De la contractul social al lui J.J. Rousseau la individualismul societatii moderne, e cam greu, daca nu imposibil, sa ai tu alte valori si principii decat "consatenii" tai. Pentru ca, daca tratezi totul cu maximum de acceptare si intelegere, daca empatizezi cu cei din jurul tau si iti dai seama de ce reactioneaza intr-un fel sau altul, fara sa-i judeci... Ei bine, daca faci toate astea, majoritatea te va considera un fraierica, chiar daca tu iti vezi de treaba ta si esti bun in continuare. Sunt ferm convinsa ca oamenilor buni li se intampla lucruri bune, dar e greu sa fii bun si bland atunci cand pentru tine e important sa ajuti, sa accepti, sa intelegi, sa ierti, iar pentru cei de langa tine e mai important sa reuseasca ei, prin orice mijloace, sa indeparteze orice urma de concurenta, sa faca tot posibilul ca tu sa ai o imagine de "fraierica", iar el de "compentent, pregatit, ilustru". Si in timpul asta, tu sa iti pui un scut ca sa nu te atinga toate rautatile astea si sa-ti astepti cuminte randul la "bine", fara sa te bagi in fata altora prin acte de egoism sau rautate. Si cand realizezi ca nu poti face toate astea, cand te doboara rautatea celorlati si te retragi in cochilia ta si incepi sa pui la indoiala credinta ta in bunatate pentru ca nu mai vezi pe nimeni ca tine in jurul tau si te gandesti ca or avea dreptate toti sa te considere un "ciudat", atunci ce faci? Tii cu dintii de valorile tale cu riscul de a ajunge un autist mic si un sociopat visator si optimist? Te adaptezi si ajungi ca restul? Sau iti cauti "India" ta, locul in care nimeni nu atenteaza la valorile tale si poti fi asa cum esti fara sa fii judecat sau pus la colt si fara sa ai nimic de pierdut?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu