Noi astia care scriem, scriem dintr-o nevoie acuta
de a ne vedea gandurile pe o foaie si de a ni le
auzi atunci cand le citim. Altfel, ar sta ascunse
acolo sus si nu ni le-am recunoaste.
Scrisul e un soi de act suprem de egoism.
Scriu doar pentru mine si,
dintr-un soi de rautate patologica,
iti las impresia ca ma gandesc la tine,
ca te las sa te regasesti
in sentimentele si gandurile mele.
Eu de fapt incerc sa ma gasesc pe mine, printre cuvinte nespuse si ganduri negandite.
Eu de fapt traiesc din confirmarea ta,
ma hranesc din placerea cu care
imi savurezi fiecare cuvant,
ma uit la tine si
zambesc
doar pentru ca ma vad pe mine,
mai de aproape,
mai clar...
